No idea

Eu și Roger Ebert

Ieri a murit Roger Ebert și sunt tristă. Sunt tristă și mi se pare ciudat că vestea m-a afectat așa. Până la urmă nu-l cunoșteam foarte bine, nu-i citeam articolele cu religiozitate și nu îl urmăream constant pe canalele online. Dar recenziile sale mă ghidau mereu și mă întorceam la ele ori de câte ori voiam să aflu mai multe despre un film.

Mi-am petrecut toată dimineața citind articole despre el, nelipsitele obituaries din TIME, Huffington Post, Chicago Sun Times și profilul făcut de Chris Jones în Esquire. Am citit cum s-a îndrăgostit iremediabil de Twitter, cele mai amuzante citate din recenziile sale, cele mai amuzante tweet-uri. Am citit ce-au scris colegii săi de breaslă, prietenii săi și oamenii care nu l-au cunoscut deloc, dar pe care Roger Ebert i-a marcat într-un fel sau altul. N-am ratat niciun link din feedul de Twitter. Am citit articolul de pe Blog de Cinema, pe care l-am găsit la fel de simplu și onest ca recenziile criticului. Toate acestea m-au întristat și m-au consolat în același timp. M-au întristat pentru că am realizat ce om minunat nu mai e, dar m-au consolat pentru că am descoperit ce multe lucruri valoroase rămân după el.

Cu o zi înainte să moară, Roger Ebert a postat pe blogul său un articol în care am regăsit un om plin de viață, dornic de muncă și hotărât să lupte cu boala. A scris cu așa entuziasm despre numeroasele sale proiecte, încât aș fi fost convinsă că avea să le ducă la capăt. Eu așa vreau să mi-l aduc aminte și îi mulțumesc pentru că mi-a arătat cum să iubesc filmul. 

Sursă foto